Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Furaje incendiate

Două familii din Coşula şi Ungureni au rămas fără hrana pentru animale, după ce aceasta a fost mistuită în două incendii, izbucnite în urmă cu câteva ore. 20 de pompieri şi cinci membri ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă au acţionat aproape 6 ore pentru localizarea şi stingerea incendiilor, fiind salvate bunuri materiale în valoare de cca 100.000 lei. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în urma incendiului produs pe raza localităţii Coşula.

Marţi, 15 martie, în jurul orei 21.30, un cetăţean din localitate a solicitat sprijinul pompierilor, după ce a observat că ard adăpostul de animale şi furajele aflate în gospodăria lui Dumitru C. din localitatea Coşula. Bărbatul era îngrijorat că flăcările s-ar putea extinde şi la clădirile din gospodăria vecină. Sesizaţi, pompierii s-au deplasat la faţa locului cu trei autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau acoperişul adăpostului de animale, furajele şi mai multe bunuri depozitate în apropierea focarului. Flăcările au mai cuprins şi o parte din acoperişul unei anexe din gospodăria vecină. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 14 angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi 3 membri ai SVSU Coşula, timp de aproape trei ore. Flăcările au distrus cca 8 tone de furaje, 40 mp din acoperişul adăpostului de animale, 2000 kg lemne de foc. Pompierii au scos din grajdul în flăcări o vacă şi un cal. Doi porci, aflaţi în acelasi adapost, nu au putut fi salvaţi. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 6800 lei. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit generat de utilizarea unui conductor electric improvizat.

Câteva ore mai târziu, I.S.U. Botoşani a fost anunţat că arde depozitul de furaje din gospodăria lui Aurel C. din satul Călugărenii Vechi, comuna Ungureni. Pentru stingerea incendiului, în urma căruia au fost distruse 7 tone de furaje, au intervenit şase pompieri cu o autospecială cu apă şi spumă. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 40.000 lei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a fost provocat cu intenţie de persoane necunoscute. Cazul a fost preluat de lucrătorii Postului de Poliţie Ungureni. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Furaje incendiate
DorohoiNews.ro, 16-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro